Tunis, Tunisia – o experienta unica.

Tunis, Tunisia – o experienta unica.

Rar se intampla ca dupa peste 25 de ani de tenis sa ajungem intr-un loc nou. 

In timp ce asteptam pe pista din Frankfurt, cautam de zor detalii despre siguranta si situatia din Tunisia. Acum ca urmeaza sa fim trei, multe lucruri au inceput sa se schimbe. Perceptii, sentimente, iar atentia la detalii este si mai mare. Numere de telefon pentru urgente, Ambasada Romaniei, tot tacamul. Bubu imi spune sa ma linistesc, dar cum sa fac asta, macar unul trebuie sa fie responsabil.

Dupa aceasta escala trecem printr-un zbor cu destule turbulente, dar dupa doua ore si un sfert, care parca nu se mai terminau, aterizam destul de lin pe aeroportul Tunis Carthage. Aspectul general al aeroportului e exact cum ne asteptam sa fie, similar cu cel din Marrakech, Maroc, unde fusesem de atatea ori. Am ajuns cu o ora intarziere, am asteptat destul de mult si dupa bagaje, iar dupa cum am anticipat, persoana care trebuia sa ne astepte la aeroport, nu era. Langa noi, Tobias Kamke si el in aceeasi postura. Apoi apare si un antrenor din Portugalia, cu, ati ghicit, aceeasi problema. Ma decid sa dau un telefon organizatorilor, desi era ora 1 noaptea, fiind fortat si de privirile insistente ale localnicilor care se uitau la noi ca la ceva din alta lume. Dupa vreo doua telefoane si inca 25 de minute apare prima masina in care, bineinteles, nu aveam cum sa incapem 4 persoane cu 6 genti. In timp ce haiosul nostru sofer se chinuie sa bage bagajele (nu jucase niciodata Tetris probabil), apare si a doua masina sa ne salveze. Ajungem intr-un final pe la ora 2:00 si aici dam de alt scanner la intrare, dupa alte 3 intalnite in aeroport. Bineinteles ca a urlat aparatul vazand incarcatorul meu de laptop de 4kg. Dupa ce au verificat fiecare colt al gentii bine organizate au inceput sa zambeasca, totul fiind ok.

Reusim sa ajungem in camera si acum decizia cea mai importanta: sa ma trezesc sau nu la ora 7:00 pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Shanghai. Dupa ce fac toate testele de retea pe toate aparatele, decidem sa dormim si sa scoatem cursa dupa antrenament. Nu am cum sa ratez un Grand Prix-ul de la Shanghai cu prima linie a grilei in rosu. 

Vine si dimineata, iar primul gand atunci cand pun mana pe telefon e sa nu deschid nici o retea de socializare, ca nu cumva sa vad rezultatul final. 

Ne decidem sa coboram la micul dejun sa vedem ce se intampla si ce tipuri de mancare gasim. Dupa o inspectie amanuntita ne decidem la o omleta pentru ca parea a fi cel mai "safe" fel de mancare. Acum, mai mult ca niciodata, suntem foarte atenti la igiena si partea de nord a Africii, chiar daca e mai dezvoltata, nu e la standardele europene. 

Dupa masa, ne decidem sa verificam programul masinilor spre club. In scurt timp realizam ca mai avem una singura la ora 11, fiind ora 10:40, ne grabim sa ne facem bagajul si sa ajungem chiar mai devreme de ora programata de plecare, stiind ca vor aparea foarte multi jucatori cu acelasi plan ca al nostru. Ajungem primii si incet incet ne strangem vreo 15. Ca de obicei, organizatorii sunt luati prin surprindere si doar o duba mica apare. Avand atat de multa experienta cu lucrurile astea, bineinteles ca ne strecuram in prima masina. Deja momentele astea sunt foarte nostime pentru noi, ne intoarcem si zambim unul la altul plini de satisfactie.

Drumul este unul scurt, de cinci minute, printr-o zona unde se construieste o sosea noua. Haos in trafic, bineinteles, culoarea semaforului fiind irelevanta. 

Odata ajunsi la terenuri, ramanem placut impresionati de aspectul lor. Tenis Club de Tunis arata chiar foarte bine si sunt cuprins de un sentiment de placere de a juca tenis si abia astept sa o fac. 

Player's lounge-ul este aranjat in sala lor de fitness (si una foarte spatioasa), lucru benefic pentru noi pentru ca asa avem totul in acelasi loc, scaune sa ne relaxam, aparate pentru incalzire si exercitii. De la prima vedere ne este clar ca organizatorii chiar isi dau silinta pentru a avea grija de noi cat mai bine. Singura bila neagra vine din partea internetului pe care ni-l ofera. O conexiune care cade regulat la 2-3 minute si chiar si atunci cand merge nu poti deschide un email, nimic, poate doar un mesaj de WhatsApp. 

Dupa ce ne aflam adversarii din primul tur mergem sa ne antrenam pe unul din cele trei terenuri speciale pentru pregatire. Ce nu stiam noi, dar aflam destul de repede, e ca terenul nostru 3 se afla exact langa cortul destinat VIP. Asta inseamna ca baietii de la catering tocmai se apuca de un gratar, in stilul lor caracteristic, cu toate tipurile de carne si mirodenii specifice zonei. Daca cumva reuseam destul de usor sa facem fata fumului, cu mirosul era putin mai greu. Mai sunt si in perioada de "dieta" si numarul meu de calorii zilnice admise erau deja aproape de final. Asa ca am ramas cu mirosul.

Fiind printre primele antrenamente pe zgura si cu mingi diferite de cele cu care ma antrenasem la Bucuresti, acomodarea a durat putin mai mult, dar la finalul antrenamentului am iesit cu mare parte din "arme" verificate. Ne-am grabit sa terminam exercitiile de dupa antrenament pentru ca intr-o ora mai avem o sesiune cu puncte impotriva lui Eyserric si Salisbury. Doi jucatori pe care ii cunosc, dar impotriva carora nu mai jucasem. 

De data aceasta jucam pe terenul numarul 5, pe care urma sa jucam a doua zi in primul tur impotriva a doi spanioli de care nu auzisem. Chiar daca terenul 5 a fost o evolutie in calitate fata de terenul 3 din primul antrenament, asta nu ne-a ajutat prea mult. Au jucat baietii nostri de parca, fara sa stim noi, se mai crease un clasament cu campioni de antrenament.
De obicei, in orice antrenament cu puncte, eu nu pun pret pe victorie ci pe a testa toate loviturile, toate tacticile si de a vedea unde este nevoie de mai multa atentie. Bineinteles ca nu am reusit sa fac asta cand ei serveau numai linii si dadeau winner-uri direct din retur. In final, ne-am multumit cu faptul ca ne acomodasem cat de cat unul cu altul si cu terenul de meci pentru a doua zi. 

In ultima vreme am lucrat foarte mult pe dezvoltarea mentalului, asa ca eram foarte pozitiv si plin de viata. Seara adormim linistiti, cu un singur gand in minte: ca deja suntem invingatori si in turul doi (a nu se confunda cu ignoranta si cu culcatul pe o ureche!).

Jucand meciul 4 de la 11:00, ne permite sa ne trezim mai tarziu, pe la 09:30, si sa coboram la micul dejun. Ati ghicit, mancam din nou omleta!! Joy!! Noroc cu capuccino-ul servit de ei care e "decent" si de care reusim sa ne bucuram la maxim. 
Plecam cu masina de 12:30 care a fost... inexistenta! No chance. Programul nu e respectat din nou. Incercam sa dam mesaje/telefoane la club, nimic. Incercam sa folosim bancomatul hotelului (pentru valuta locala pentru taxi) si, of course ca e out of service. Pe la ora 13:00 cei de la receptie realizeaza ca, de fapt, au numarul persoanei de contact de la club si astfel ne cheama o masina. 

Ajungem destul de repede, numai bine sa ne putem dezmorti inainte de incalzirea programata pentru 13:30 pe terenul 7, de care nu stiam ca exista pana atunci. Aici avem placerea de a imparti terenul cu prietenul nostru Radu Albot. All systems checked! Main weapons online! Mereu un sentiment placut cand iesi asa de la incalzire. Acum, avem de asteptat pentru ca baietii dinaintea noastra decid sa se dueleze pana la ultima suflare. 

Intram intr-un final si realizez ca adversarii nostri, ca oricare alti spanioli, lovesc foarte bine mingea din spate. Mai greu cu voleul. Primul meci pe zgura si dupa un start mai greu, incepem sa ne adaptam. Mai ales eu, pentru ca sunt nevoit sa joc la retur pe partea stanga a terenului deoarece Roman sta numai la egalitate. Alte repere, alte reflexe, dar am mai jucat acolo acum cativa ani asa ca ma adaptez destul de repede. Castigam 6-2 / 6-3 un meci pe care am reusit sa il controlam, dar care putea sa ne scape din mana la un moment dat, cei doi incepand sa dea in toate mingile cu ochii inchisi. Asa ca s-a dus pe apa sambetei orice tactica am fi incercat noi sa aplicam. Bine ca am castigat. Prima victorie impreuna si pe zgura pt mine. 

Mereu dupa orice victorie, atunci cand ma duc la dus si cade apa calda pe mine, ma cuprinde un sentiment placut, de multumire ca a fost o zi buna si productiva si ceea ce am facut a fost ce a trebuit. Sentiment care imi cam lispsise, dar care ma impinge mereu de la spate sa il retraiesc cat mai repede si des. 

Seara urmeaza inca o comanda la room service. Ne decidem sa incercam miel cu couscous, reteta locala tunisiana, care se dovedeste a fi chiar delicioasa. Putin film, putin citit si putina planificare pentru a doua zi. Apoi, cum obisnuim deja in fiecare seara: research pentru bebe!! Spam din partea noastra pe Google si YouTube despre carucioare. Deja le asamblez si dezasamblez in vis. Asa se incheie a doua zi. Culmea este ca ma trezesc visand carucioare.

Marti, zi fara meci, zi de antrenament. Dupa evidenta omleta de la micul dejun si capuccino, ne facem siesta...bineinteles...
Urmeaza o sesiune de core cu un minunat circuit de exercitii primit de la Dan, care ma face sa transpir de parca sar in piscina si ma provoaca fizic pana la limita. Aplicand celebra expresie "fake it till you make it" am reusit sa fac totul cu zambetul pe buze si cu DJ Project in urechi la maxim ca na, asa ma antrenam cand eram mic si tocmai imi adusesem aminte de asta. 
Dus, o portocala ca masa de pranz si somn 20 de minute si suntem gata sa o luam spre teren pentru o sesiune mai lunga de antrenament, sa punem la punct ce nu mersese in primul tur si pentru a face trecerea zilnica prin toate loviturile, ca na, asa e jocul meu de caraus. Daca mi-a trebuit stil de joc cu toate loviturile din tenis, treci la munca, tataie, cu rabdare si ia-ti picioarele la spinare. 

Miercuri, zi de meci. Suntem programati cu meciul doi de la ora 11:00, pe terenul central. Ne trezim la ora 8:00 pentru a pune corpul in miscare cat mai devreme. Dupa clasica omleta de la micul dejun, la ora 9:30 plecam spre club. E prima data cand s-a respectat programul de masini si au fost punctuali. Incalzirea o facem direct pe terenul central, pentru a ne acomoda. Un teren frumos cu tribune destul de mari, probabil in jur de o mie de locuri.  Suprafata de joc diferita fata de celelalte terenurile pe care jucasem, cu mult mai multa zgura, ceea ce facea mingea sa sara destul de prost cand nu te asteptai. 

Nu am avut mult de asteptat meciul, cel dinaintea noastea fiind unul foarte scurt, 6-2/6-2. Meciul nu a decurs deloc in favoarea noastra inca de la inceput. Momentul critic fiind la 3-3 si 3 mingi de break pentru noi pe care nu am reusit sa le fructificam. Dupa asta am fost mereu cu un pas in urma. In fine, nivelul de joc a fost unul relativ ok, dar am reusit sa pierdem. Sunt destule puncte pe care le-am pierdut din motive care nu au tinut de noi, dar nu sunt omul care sa isi caute scuze. Am pierdut meciul, dar trebuie sa iau lucrurile bune din aceasta saptamana, care au fost destul de multe. Asa cum obisnuiesc sa fac cu partenerii care accepta analiza meciului dupa infrangere (destul de putini), am inteles ce nu am facut, ce a tinut de noi si ce nu.

Important pentru mine e ca ma simt din ce in ce mai bine fizic. Pregatirea functioneaza si a inceput sa se vada. Trebuie sa accept ca revenirea mea printre cei mai buni din lume (in clasament), nu va fi una peste noapte si ca sunt cateva etape prin care trebuie sa trec. Singurul lucru de care inca nu sunt sigur, e faptul ca sunt nevoit sa joc la avantaj in aceasta formula cu Roman, pe partea stanga a terenului, toate reperele mele fiind perfectionate pentru partea cealalta a terenului. Ramane de vazut daca este un obstacol peste care putem trece ca echipa sau va trebui sa mergem mai departe pe cai diferite. 

In timp ce eu discutam cu Roman despre meci, Daiana se ocupa de plecarea noastra spre casa. Am realizat ca mai avem trei ore pana in urmatorul zbor spre Bucuresti, prin Istanbul si atunci a inceput haosul. Ne-am grabit sa plecam cat mai repede spre hotel, organizatorii fiind destul de draguti incat sa ne trimita cu masina spre hotel cu zece minute mai devreme decat ora stabilita pe program. Am reusit sa ne face bagajele, sa luam biletele de avion si sa ne pregatim de zbor in exact 20 de minute, probabil un nou record. Check out si apoi un drum de 15 minute spre aeroport si cu zambetul pe buze ca ne intoarcem acasa. 

A fost o experienta unica in Tunisia. Trebuie sa mentionez ca desi organizarea a lasat de dorit in destule aspecte, organizatorii au fost receptivi si mereu au incercat sa repare ceea ce nu functiona. Lucru cu care nu se pot lauda prea multe turnee. O saptamana cu putine puncte, dar cu siguranta un pas inainte spre telurile noastre.
 

Pentru a va oferi o experienta de navigare mai buna acest site foloseste cookies.

Daca esti de acord cu acestea, inchide aceasta notificare sau afla mai multe despre setarile cookies aici | OK, inchide